Echipa Vertik Together

Fă cunoștință cu noi

coordonator

Daniela Șerban

Este de profesie economist şi are peste 16 ani experienţă în piaţa de capital, la Bursa de Valori Bucureşti, în presă şi consultanţă. A inițiat și condus proiectul de înființare a Asociației pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) și este în prezent Președintele ARIR. A lansat VERTIK Group, care include o companie de consultanță în afaceri, un grup de inițiativă în politici publice, și un vehicul de investiții. Daniela a fost Director Relații cu Investitorii și Relații Publice în cadrul Bursei de Valori București (BVB), în perioada 2015-2017, și a ocupat diverse alte funcții în cadrul BVB din 2010. În mandatul ei la BVB, a obținut de la Biznis Polska premiul pentru Cel mai bun Departament de Relații cu Investitorii în Europa Centrală și de Est. Ca profesionist în IR, Daniela s-a întâlnit cu investitori instituționali și a participat la organizarea de evenimente în Londra, New York, Tokyo, Varșovia, Praga și Budapesta și a coordonat unele dintre cele mai ample campanii de educație financiară din România. În prezent este doctorand în Finanțe, în cadrul Academiei de Studii Economice București.

partener coordonator

Daniela Aldescu

Este un profesionist cu experiență de peste 7 ani în relația cu investitorii și strategie, activând până în 2019 în două dintre cele mai mari companii listate din România – OMV Petrom și Electrica. De peste 2 ani coordonează activitatea operațională a Asociației pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) și colaborează cu cei 35 de membri ai organizației. În rolul ei de profesionist în domeniul IR, a fost responsabilă de asigurarea raportării eficiente și transparente către piața de capital, de definirea și gestionarea mesajului către investitori și de asigurarea vizibilității companiei în rândul investitorilor. A interacționat cu peste 100 de investitori locali și internaționali și a coordonat organizarea de evenimente dedicate acestora, sprijinind managementul în transmiterea mesajului companiei.